10 februarie 2010

In asteptare

Scriu pentru cei care mai urmaresc acest blog.

Aceste cateva saptamani cate s-au scurs din 2010 au fost atat de pline, cum nu va inchipuiti. Si inca nu s-a terminat..

Din pacate, deocamdata nu avem un rezultat concret in urma operatiei. Medicii ne asigura ca totul va fi bine si ca e vorba doar de timp; se pare ca poate dura si pana la 2 luni.
Asadar asteptam cu rabdare, si ne straduim sa fim alaturi de Gabi, care in aceste zile trece prin clipe decisive pentru viata lui.
In ultima instanta, daca lucrurile nu se indreapta curand, e posibil sa mai facem inca o vizita in Belgrad, desi medicii spera sa se rezolve de la sine.

Sper sa revin cu vestea victoriei cat de curand. Va multumim si va tinem la curent.

19 ianuarie 2010

Acasa, in sfarsit !

Ne-am intors ceva mai devreme decat era estimat; nu a mai fost nevoie sa stea in hotel decat 2 nopti dupa iesirea din spital, pentru ca toatele analizale si consulatiile au fost super ok.
Gabi se simte bine si arata foarte bine. I-au lasat 2 drene, pe care urmeaza sa le scoata peste doua saptamani, asadar la finalul lunii ianuarie ne vom intoarce in Belgrad, pentru o vizita foarte scurta la medici.
Operatia cu toate tratamentele si spitalizarea au depasit cu 800 EURO valoarea facturii initiale, astfel incat banii primiti din partea celor care au ajutat financiar au fost extrem de bineveniti pentru ca diferenta am platit-o in numerar.

Multumim din nou tuturor celor care ne-au ajutat si ne-au fost aproape; o sa va mai tinem la curent.
Cei care doresc, pot vorbi direct cu mama lui Gabi (0762.421.800) sau cu tanti Cati (0762.770.295)

15 ianuarie 2010

status dupa operatie

A trecut deja o saptamana de la operatie, iar recuperarea este foarte buna, insa destul de dureroasa (din punctul asta de vedere a fost o saptamana extrem de grea, atat pentru Gabi, cat si pentru tanti Cati).
Interventia a fost reusita din toate punctele de vedere, iar medicii preconizeaza continenta totala in maxim 2-3 luni, asadar Gabi va putea avea o viata normala.
Speram ca maine sa il externeze, urmand sa mai petrecem cateva zile in hotel, pentru supraveghere.

Multumim celor care s-au gandit la noi si ne-au incurajat de acasa.

8 ianuarie 2010

in BELGRAD, pentru operatie

Dupa un drum de 14 ore, cu multe piedici si peripetii, am ajuns in Belgrad pe data de 5 ian.

Au urmat 2 zile de analize medicale, cu multe emotii, chin si foamete, ca pregatire pentru operatia ce are loc azi, 8 ian.
Suntem cu totii foarte increzatori si foarte emotionati. Va fi o zi lunga de ateptare; doctorii au estimat ca operatia va dura aproximativ 8 ore.

Vom reveni cu informatii calde pe parcursul zilei sau diseara dupa operatie.

Diana

14 decembrie 2009

Dosarul lui Gabi a primit aprobarea pentru finantare de la Ministerul Sanatatii !!!
Confirmarea am primit-o azi, 14 dec.
Cand nimeni nu mai spera, si dupa ce ne-au spus ca nu mai exista sanse, minunea s-a intamplat in urma unui sir de evenimente precipitate si complet neasteptate.
La inceputul lunii ianuarie 2010 vom pleca in Belgrad pentru operatie!

Banii stransi din donatiile dvs. vor fi folositi pentru cheltuielile de masa si cazare pe care tanti Cati si Gabi le vor avea in Belgrad, dupa spitalizare (trebuie sa stea in Belgrad 10 zile, pe propria cheltuiala, pentru observatie post-operatoriu).
Va avea nevoie de aprox. 1000 Euro, suma pe care nu ar fi avut de unde sa o procure fara ajutorul celor care au donat.

Transmitem multumirile fierbinti din partea lui tanti Cati tuturor celor care au ajutat cu donatii sau prin promovarea blogului.

PE DATA DE 8 IANUARIE GABI VA FI OPERAT.

Dupa ce ne intoarcem sau pe parcursul sederii noastre in Belgrad, revenim cu vesti pe blog!!!

8 decembrie 2009

Multumim din suflet tuturor celor care au contribuit financiar sau prin promovarea cazului nostru.
Până în prezent s-au strâns 1300 EURO .
(Actualizare la data de 30 dec. 2009, ora 13.00)

2 decembrie 2009

Povestea lui Gabi, pe scurt












Un copil de 8 ani, modest, isteţ, energic, care suferă de extrofie de vezică urinară cu epispadias, ceea ce în termeni concreţi se traduce prin incontinenţă, în cazul lui aceasta fiind totală.

Gabriel a fost operat în Bucureşti şi Cluj, prima oară când avea 6 zile şi apoi aproximativ anual până la vârsta de 6 ani. În total a trecut prin şase operaţii în care doctorii au încercat reconstrucţia colului vezical şi corecţii ale uretrei, rezultatele rămânând însă zero în plan concret.

Copilul foloseşte permanent scutece de unică folosinţă şi, pe lângă faptul că părinţii suportă cu greu costurile acestora, viaţa socială a băiatului este şi poate rămâne sub semnul incontinenţei şi al imposibilităţii întemeierii unei familii.

Străbunica, căci dânsa a fost cea care l-a însoţit pe copil în tot acest timp, a vândut tot ce a avut ca să „plătească operaţiile gratuite” ale copilului în România. Acum nu a rămas decât cu regretul că nu a ştiut de la început unde să caute o altă opinie medicală, nu a ştiut unde să investească pentru Gabriel.
După ce medicii români i-au spus că nu se mai poate face nimic şi nu mai are rost să încerce, dânsa nu a putut să se resemneze şi s-a zbătut pentru obţinerea unei consulaţii în străinătate. Nu a fost deloc uşor, dar a reuşit.
In luna august 2009 au fost în Serbia, pentru o consultatie la Prof. Sava Perovic, medic urolog cu vastă experienţă în reconstrucţii de acest gen.
Răspunsul în urma consultaţiei a fost cel aşteptat: copilul poate fi operat! Medicii l-au asigurat că nu doar problema incontinenţei se poate rezolva, ci şi aceea a posibilitaţii întemeierii unei familii la maturitate.

Străbunica a încercat să obţină banii necesari prin Directia de Sănătate Publică - Ministerul Sănătăţii din Romania, dar birocraţia nu s-a lăsat învinsă. La un pas înainte, era aruncată trei paşi înapoi.
Tanti Cati, însă, a luptat prea mult până acum ca să renunţe.

Aceasta este povestea, spusă pe scurt, a opt ani de frustrări, nădejde şi deznădejde, durere, răbdare, perseverenţă.
Gabriel este aşteptat oricând în Belgrad pentru operaţia ce îi va schimba viaţa.

Conturile în care puteţi contribui la strângerea sumei de 12.000 EURO pentru ca băiatul să poată fi operat în Serbia, sunt următoarele:

RO77 RZBR 0000 0600 1215 5532 - depuneri în RON
RO93 RZBR 0000 0600 1215 5535 - depuneri în EUR


Conturile sunt deschise la RAIFFEISEN BANK, Ag. Fundeni, pe numele străbunicii: CRISTEA ECATERINA

e-mail pentru orice alte detalii: diana.hudubet@gmail.com